Jiare Schneider, un influencer american cunoscut pentru activitatea sa de pe TikTok și care a dispărut la începutul acestei luni, a fost găsit mort, informează Poliția. Trupul acestuia a fost găsit la începutul săptămânii în statul american Georgia, la zece zile de când a fost adat dispărut.
Polițiștii spun că au primit un telefon de la prietenii și familia lui Jiare marți dimineață, după care au făcut cercetări la fața locului și, în cele din urmă, au găsit rămășițele tânărului, potrivit TMZ.
Cadavrul a fost găsit în interiorul unei mașini care se potrivește cu descrierea dată Poliției de familia influencerului. Rudele acestuia au spus că Jiare ar fi împrumutat autoturismul de la un prieten pentru a merge o seară la un club de striptease din Atlanta.
CITEȘTE ȘI: CUM ARATĂ CASA DIN CÂMPULUNG MUSCEL ÎN CARE LOCUIEȘTE ELENA LASCONI? E LÂNGĂ PĂDURE ȘI ARE 98 MP
Potrivit primelor date ale anchetei, se pare că vehiculul a prins viteză brusc și ar fi intrat într-un copac, au transmis polițiștii printr-un comunicat adresat presei locale. Cauza oficială a morții încă nu a fost dezvăluită, arată sursa citată.
Jiare era cunoscut sub numele de Big_Homie_TooTall pe Tiktok și, în timp ce avea doar un număr modest de urmăritori, câteva dintre videoclipurile sale au devenit virale pe site, mai ales în contextul dispariției sale, mai informează sursa citată. Schneider avea 31 de ani.
Potrivit presei, tânărul fusese dat dispărut încă din data de 15 noiembrie și a fost văzut ultima oară în mașină, pe drumul pe care a murit.
Presa locală mai informează că Schneider era tatăl unui băiețel care a fost diagnosticat cu o tulburare cromozomială cunoscută sub numele de Sindrom DiGeorge.
CITEȘTE ȘI: NUMELE NEOBIȘNUITE CARE SE SĂRBĂTORESC DE SFÂNTUL ANDREI! PUȚINI ȘTIU CĂ TREBUIE SĂ LE ZICĂ ”LA MULȚI ANI”